:. Vasile Marin O pledoarie

Notele manuscrise ale pledoariei rostite in fata Consiliului de Razboi de la Brasov, cu prilejul dezbaterilor procesului studentilor acuzati de "dezordini" la trecerea trenului stundetesc prin gara Sinaia)

Domnule presedinte, Onorat Consiliu,

Tinerimea universitara romana este astazi din nou in fata instantelor judecatoresti. Nu este un lucru nou. De 15 ani acest tineret face scoala cartii impletita cu scoala inchisorii preventive. Preventiva, pentru ca, in tot trecutul sau de procese, tineretul acesta, pentru faptele lui, n-a fost niciodata condamnat.

Achitat peste tot, de la Curtea cu Juri a Severinului, care a achitat cu ovatii la 1924 pe Corneliu Z. Codreanu, conducatorul si sufletul tineretului romanesc, si trecand prin toate instantele tuturor Tribunalelor si Curtilor de Apel pe tot intinsul tarii, pana la suprema instanta, Inalta Curte de Casatie. Achitati de justitia civila, achitati in unanimitate de cea militara, in procesul memorabil de la Consiliul de Razboi din Bucuresti, care da la 1934 cel mai stralucit si mai pretios certificat de inalta semnificatie nationala pe care a avut-o lupta tineretului roman de la 1922 si pana azi.

Suntem din nou in fata instantelor militare. Sa ne permiteti o marturisire: suntem bucurosi ca aparem in fata Dvs. Nu trebuie sa intelegeti prin aceasta nici un act de adulare, nici o clasica "captatio benevolentiae", si nici o preferinta in raport cu justitia civila. Nu! Avem deopotriva incredere atat in justitia civila cat si in cea militara. Ne bucuram ca aparem in fata Dvs. pentru cu totul alte motive.

In primul rand, pentru ca suntem ostasi. Si ne bucuram sa fim judecati de Dvs. noi, care suntem ostasii cei mai fanatici si mai disciplinati ai unei credinte. Noi suntem ostasii "oastei fara nume", cum spunea camaradul Mota. Purtam in noi, ca si Dvs., idealul viril al nobletei in lupta. Suntem ca si Dvs., loiali, curajosi, gata de jertfa. Si ne simtim in mijlocul ostirii ca in casa noastra.

In al doilea rand, increderea noastra in judecata Dvs. sporeste in masura in care creste ostilitatea lumii impotriva careia luptam noi si care, ori de cate ori compare in fata instantelor militare, nu gaseste cuvinte de hula suficiente care sa va intineze prestigiul si sa va intunece stralucirea.

In sfarsit, ne mai bucuram de faptul ca, spre deosebire de instantele civile unde, dupa textele legii, se imparte justitia, aci la Dvs. noi venim insetati si cautam dreptatea. Da d-lor! Marea deosebire! Dincolo textul, legea, magistratul. Aci omenia, intelegerea, gasirea acelui etern dupa care se zbate romanimea de atata vreme: dreptatea.

Suntem in numar mare aparatorii. Dar noi n-am venit aci sa aparam, ci sa acuzam. Tineretul acesta n-are nevoie de aparare. Faptele lui il ridica pe un piedestal cu mult prea inalt pentru putinatatea judecatii noastre: tineretul roman se gaseste de mult inaltat pe piedestalul istoriei, pentru ca, de la 1922 pana azi, numai acest tineret a faurit istorie.

Noi am venit aci ca sa acuzam. Si o facem cu constiinta clara ca o tara intreaga, tara cea adevarata, ne sta reazim si cetate de nebiruit inaintea noastra. Am venit aci sa facem procesul unei lumi de ticalosi care, daca n-a putut sa se ridice pana la inaltimea morala a acestui tineret, a cautat prin toate mijloacele sa-l umileasca, sa-l tortureze si sa-l batjocoreasca. Si am venit aci mai ales sa facem rechizitoriul acelui neam si al acelei prese, care ne-au furnizat spionii de ieri si tradatorii de totdeauna.

Acesta nu e procesul incidentelor de la Sinaia. Acesta e procesul pe care trebuie sa-l facem noi lumii de marunti politicieni care, in josnica cardasie cu presa jidoveasca, au uneltit trimiterea tineretului roman in fata justitiei. Procesul acesta se datoreste astfel in buna parte, in cea mai mare parte, atmosferei de ura si de invrajbire, campaniei si calomniei intretinute de toata presa semita si de toata gloata politicienilor fara suflet, fara Dumnezeu, instrumentele urii in mainile Iudei, pentru subjugarea neamului romanesc. Pe acestia ii vom trage la raspundere aci, in tinutul acesta al Ardealului, care a cunoscut atata martiraj pentru cauza romaneasca.

La 5 aprilie, studentimea obtine autorizatie pentru congresul sau anual. Autoritatile competente dau aceste autorizatii. Din Gara de Nord porneste trenul cu studenti spre Targu-Mures. La Sinaia, trenul este oprit, studentii care se dau jos, ca si cei din tren, toti (vezi rechizitoriu si declaratii) intoneaza Imnul Nicadorilor. Dupa aceea trenul porneste mai departe pentru a duce pe studenti la Targu-Mures, in congresul care a fost unul din actele cele care onoreaza mai mult aceasta studentime, ca tinuta, demnitate si inaltime morala. Iata faptele, incadrate in rechizitoriu, confirmate de ordonanta definitiva.

Ce se intampla insa? Nici n-apucase trenul sa intre in Predeal ca la Bucuresti, ca la o comanda militara, un zvon lansat cu perfidie, ocoleste intr-o clipa orasul, pentru ca de aci in toata tara sa se intinda cu o rapiditate pe cat de suspecta, pe atat de compromitatoare. Din cafenele, din case particulare, de la colturi de strada, din cluburi, din redactii de ziare jidovesti, aceeasi orchestratie: "Studentii au profanat mormantul lui Duca" - desi nu e nici un mormant la Sinaia- "studentii au scuipat, au urinat si au facut tot felul de batjocuri pe placa pusa acolo". Toata ziua, toata noaptea, acelasi zvon ticalos. De a doua zi, toate bateriile Sarindarului sunt puse in functiune: "Adevarul", "Lupta", "Dimineata", "Zorile", prin milioane de foi, raspandesc marsavia. In slujba acestei ticalosii stau penele lui Scrutator-Kalman-Blumenfeld, spion si tradator, Socor, armean jidovit, condamnat la 5 ani pentru tradare de tara, Honigman-Fagure, agentul rusilor pana la razboi, agentul comunismului de azi, delincvent de rand in toate afacerile din ultima vreme. Li se anexeaza cateva cozi de topor. Campania e in toi, opinia publica alarmata, zapacita. Zadarnic forurile conducatoare ale studentimii dau comunicate. Zadarnic guvernul da comunicate. Zadarnic ministrul de Lucrari Publice da interviu. Presa urla, politicenii de duzina de agita.

Sub presiune, guvernul debarca pe ministrul Titeanu. Acesta pleaca si face declaratii, dezmintind acuzatiile. Zadarnic. Molochul semit vrea victime, cat mai multe, daca se poate intreaga miscare nationala sa fie pusa in lanturi. Aci sta miezul chestiunii. Ce le pasa lor de Duca? Dar cadavrul acesta trebuie exploatat, trebuie scos ca un instrument de lupta al Kahalului ori de cate ori Irodiada cere capul celui drept. La campania aceasta se asociaza ticalosia oamenilor politici si mai ales expertul in exploatare de cadavre, minusculul politician Victor Iamandi, omul acesta care a fost "autorul moral al asasinarii lui Duca", cum a spus dl. Vaida-Voevod.

Omul care a fost gonit din viata publica a tarii, de pe urma declaratiilor sale in Parlament, prin care afirma el, ministru roman, ca orasele ardelene nu ne-au apartinut niciodata, ca ele au fost totdeauna ale strainilor (de n-ar fi decat acest Brasov romanesc: istoria, gramaticile, Coresi, radvanele pribegiilor boieresti, ar fi suficiente dezmintiri!).

Quadrumviratul ticalosiei: Blumenfeld, Socor, Honigman, Iamandi, agita tara si partidele. Si iata cum, sub presiunea acestora, care avea ca scop sa distruga miscarea nationalista - aceasta e tinta agentilor Moscovei, de aci confuzia - se lovea si se cauta sa se distruga studentimea pentru a lovi prin ea organizatiile nationaliste ale partidului Totul pentru Tara. Jidovimea vrea capul lui Corneliu Codreanu si al generatiei lui. Acum sau niciodata. E momentul suprem: Spania, Franta, deoparte; in Romania Totul pentru Tara e ultimul dig, trebuie distrus.

Sub presiunea aceasta, guvernul e nevoit sa porneasca anchete si sa deschida procese studentimii pentru delicte imaginare. Unde e profanare? Degeaba declara Vaida ca n-a fost nimic, degeaba Mehedinti, degeaba "Universul", ingrijorat, intervine. Nimic. Trebuie macar un proces. Si sa revenim la el.

La Sinaia s-a petrecut pe 29 decembrie 1933 o drama. O mare drama romaneasca. Un roman a fost ucis si alti treu romani au fost trimisi de vii in mormant, caci aceasta inseamna munca silnica pe viata. O inmormantare din viata. Ce s-a petrecut acolo? Istoria va arata maine, in perspectivele ei, desfacuta de patimi si interese, de partea cui a fost dreptatea, si cine au fost in momentul acela mandatarii neamului romanesc.

Trei tineri studenti din randurile acestora pe care ii vedeti aci, pentru o mare cauza au comis un act. Actul pe care il stiti. Jertfa lor a fost determinata de o idee mare. In slujba unui mare ideal. Au facut un act si-l ispasesc. Dar in taina temnitei si-au tors un cantec, facut de ei, pentru ei. Refrenul l-a luat toata tara si-l canta toti tinerii. Si toti acestia - unii dintre ei nu l-au cantat- toti si-l insusesc. E cantecul camarazilor lor. Nu indemn, ci evocare. Durerea si rastignirea unei generatii. Asa cum cantau batranii cantecele lui Horea si ale celor trasi pe roata. Cantec de amintire pentru camarazii lor, nu apologie. Noi nu uitam mortii nostri. Si ei sunt mortii nostri vii, cum sunt alti 25 de morti si mii de schingiuiti din ordinul lui Kalman Blumenfeld si al lui Honigman. Noi nu-l putem uita nici pe V.Teodorescu, nici pe Nita C., nici pe acel Sterie Ciumetti, camarade Mota, caruia am fost poate ultimii care i-am prins ochii deschisi in ziua aceea posomorata de 29 decembrie, la Jilava. Noi nu-i purtam prin intruniri, nu le ridicam statui, nu-i exploatam. Ii evocam discret, ii pomenim in sedintele noastre, ne luam de la ei impartasanie, si-i pomenim in cantece. Da. Asa cum ii pomenim pe mortii nostri cei vii, pe Nicadori.

Nu avem voie? Cine nu ne da voia aceasta, pe care ne-o dicteaza constiinta nostra?

Ne opreste un text de lege si acesta cu larga si binevoitoare interpretare? Dar aceasta lege este o lege a razbunarii, e confectionata de 200-300 de oameni batrani si razbunatori, care nu inteleg, n-au inteles si nu vor intelege niciodata generatia aceasta.

Este atata loialitate, atata cavalerism, atata durere, atata suferinta in balada celor trei condamnati, incat durerea lor ne ineaca si pe noi, generatia lor. Nu putem sa-i vedem; nu le putem scrie, nu putem sta de vorba cu ei. Atunci le cantam cantecul si ne regasim cu ei pe scara suferintei pe care de un mileniu urca neamul acesta romanesc.

Aceasta e, domnilor magistrati, semnificatia cantecului de la Sinaia. O evocare, o infratire in durere, nu o apologie. Ah, dar a fost cantat cu elan si fanatism, spune rechizitoriul, din cele 2000 de piepturi tinere. Se poate, pentru ca elanul si fanatismul pecetluiesc spiritul generatiei acesteia. Fanatismul acesta a mai fost invocat odata, tot la Consiliul de Razboi, si tot de catre dl. comisar regal. Era la procesul din aprilie 1934. Si l-a lamurit Corneliu Zelea Codreanu. Fanatismul nostru e necesar in fata altui fanatism, cel comunist. Fanatismul acesta a salvat fiinta neamului.

Spuneam la inceput ca tineretul acesta a facut istorie. Da domnilor! Se lauda oameni politici, se lauda Siguranta si politiile ca ei au starpit comunismul. Nu! Legionarii au facut-o. Fanatismul lor. Fara el, eram Rusia de azi, Spania de maine si Franta de poimaine. Fara el, frumoasele tinuturi ale tarii, minunata aceasta campie a Barsei, erau de mult sovhoz, bisericile cabarete, o mare de sange ar fi scaldat tara din Nistru la Tisa si poate ca la acest inalt for ar fi strajuit hiena stelei cu 5 colturi. Da, domnilor magistrati, iata marea vina a tineretului. Vina de a fi facut istorie romaneasca.

Acesta e procesul. Procesul intre doua lumi: de-o parte lumea minuscula a politicienilor, a tradatorilor de patrie, a scursorilor galitiene, a intereselor antiromanesti, a deeftistilor, a urzitorilor capitulatiei. De cealalta parte, lumea noastra romaneasca, lumea tineretului crestin, disciplinat si crescut in ideea jertfei pentru patrie. Tineretul acesta care isi extrage sucul de viata din traditiile sfinte ale neamului si care se infrateste in gand si in fapta cu voievozii. Lumea destinului romanesc. De-o parte lumea pravalitorilor de neam, de celalata parte lumea invierii neamului romanesc. La mijloc Dvs., cu dreapta balanta. Cantariti faptele, cumpaniti situatiile, si cu toata gravitatea pe care v-o da marea responsabilitate cu care sunteti investiti, in dreapta judecata sub semnul crucii lui Dumnezeu si calauziti e aspiratia neamului intreg: Alegeti, judecati si hotarati!