|
MORMÂNTUL CĂPITANULUI
de Radu Gyr
De-aici'nainte, vremea se măsoară
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tară
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere...
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curătit de zgură...
Izvor ne esti si cină si zidire
si patrafir si cuminecătură...
Esti azima pe care'n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Esti drumul nostru către zări de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândă...
Esti ruga Tării pentru biruintă,
mistria noastră'n aur ferecată,
dalta de foc înfiptă în credintă...
Mormântul tău e viata noastră toată.
Venim lângă tărâna ta iubită,
si umbra ta, prin smirnă si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintită
si se preschimbă'n torte si în spade.
Cu duhul tău -mireasmă de grădină-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tău lumină
si ne spălăm obrajii de prigoane.
Luăm un pumn de lut din groapa sfântă
si-l punem pe vechi răni de închisoare;
si rănile din noi tresar si cântă,
se fac medalii si zâmbesc în soare...
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate'n piept cu pumni fătarnici,
slăvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tău, gemând, să se ridice
si duhul tău, tâsnind din vesnicie,
într'un năpraznic fulger să despice
pângăritoarea lor nimicnicie!
(Inchisoarea Aiud)
TĂCEM DIN GURĂ
de Radu Gyr
Din tot, ne-a mai ramas aieve,
acest zid grav, aceste dreve.
Crunt ferecati in piatra dura
cu pumnii stransi, tacem din gura.
Tacem, parc'am tacea de veacuri
ca niste funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
de mii de ani, tacem din gura.
Ei: ziduri, lanturi, temnicerii,
noi, numai cremenea tacerii.
Ei, biciuri cu batai si ura,
noi, urias inghet pe gura.
Deasupra vremii si genunii,
tacem ca spinii si taciunii.
Tacem ca lama de custura,
tacem mereu, tacem din gura.
Ne linge frigul pe ciolane,
ei, foame, cuie si ciocane
si orice zi e-o muscatura.
Scrasnind din dinti, tacem din gura.
Tacem ca lacatul pe use,
tacem ca focul sub cenuse,
tacem... dar noaptea sub celule,
vuiesc torente nesatule.
Un zgomot bubuie departe,
se darmă parca ziduri sparte
si parca lanturi cad in zgura.
Noi asteptam, tacem din gura.
(Inchisoare Aiud)
INDEMN LA LUPTĂ
de Radu Gyr
Nu dor nici luptele pierdute,
nici ranile din piept nu dor,
cum dor acele brate slute
care sa lupte nu mai vor.
Cat inima in piept iti canta
ce'nseamna'n lupta-un brat rapus ?
Ce-ti pasa'n colb de-o spada franta
cand te ridici cu'n steag, mai sus ?
Infrant nu esti atunci cand sangeri,
nici ochii cand in lacrimi ti-s.
Adevaratele infrangeri,
sunt renuntarile la vis.
(Inchisoarea Aiud)
F O A M E A
de Radu Gyr
Parca de veacuri, parca de cinci ani
n'am mai pranzit, n'am mai sezut la cina.
Parca de veacuri, parca de cinci ani,
am suge fier, am roade bolovani,
am hăpăi moloz si rogojina.
In foamea noastra vajaie paduri,
se casca mări, se surpa munti din coame.
In foamea noastra vajaie paduri,
si parca din strabuni sau din scripturi,
dela'nceputul lumii ne e foame.
Ziua pandim cu narile in vant
naluca unui abur de mancare.
Ziua pandim cu narile in vant,
poate din cer, din iad, sau din mormant,
or sa ne-arunce resturi ca la fiare.
In bezna noptii ne visam strigoi,
ca ne-ospatam din cate-un hoit fierbine.
In beza noptii ne visam strigoi,
dar numai moartea rupe halci din noi,
ea singură infuleca morminte.
(Inchisoarea Aiud)
METANIE
de Radu Gyr
Doamne, fa din umilinta
pod de aur, pod inalt.
Si din lacrima, velinta,
ca pe-un pat adanc si cald.
Din lovirile nedrepte,
faguri faca-se si vin.
Din infrangeri, scari si trepte;
din caderi, urcus alpin.
Din otrava pusa'n cana,
fa miresme ce nu pier.
Si din fiecare rana,
o cadelnita spre cer.
Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins in piept,
Doamne, fa lastun albastru
si da zambet intelept.
(Inchisoarea Aiud)
INTELEPTUL
de Radu Gyr
Nu scuip pe'nfrangerile mele!
Ce-am adorat nu stiu sa ard
si nu ridic in vant obiele
in locul ruptului stindard.
De funia spanzuratorii
dezastrele nu mi le-agat
si nici mandria din victorii
n'o pun sperietoare'n bat.
Cu-aceleasi zambete'ntelepte
imi port si lanturi si cununi
urcand spre soare clare trepte
sau coborand printre furtuni.
Si merg pe-acelas tarm ce suie,
la brat cu prieteni sau vrajmasi,
de-o fi sa-mi bata trupu'n cuie
sau sa-mi presare crini sub pasi.
(Inchisoarea Aiud)
M O R T I I
de Radu Gyr
Pe sub fereastra trec sicrie
cu trupuri reci de camarazi;
trecura ieri, trecura azi,
numarul lor cine-l mai stie?
Carutul tras de un ocnas
pe drumul plopilor il duce;
nu sunt nici prapuri si nici cruce
si nici-o vama prin oras.
Nici o logodnica nu plange
in urma mortului uitat,
ci din vazduhu'nvolburat
o pana galbena se frange.
Noi stam la geam, privim in zare
cum falfaie aripa mortii
si ne'ntrebam: pe maine, care
o sa atinga zarul sortii?
(Inchisoarea Aiud)
O F R A N D Ă
de Radu Gyr
Din ranile si'nfrangerile noastre
intindem punte noilor destine
o punte de margean peste dezastre,
s'o urce pasii lumii care vine.
Cu orisicare rana care doare,
din orice razvratire mai adanca,
am pus o za pe piepturi viitoare
si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.
Iar dacă-am plans, din lacrima maiastra
va creste-o mangaiere de matase
pe care maine unii au s'o lase
la alte frunti ce cresc din fruntea noastra.
Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
inchidem lanturi, inima si rana,
din daruirea noastra subterana
va creste paine pentru foamea gloatei.
(Inchisoarea Aiud)
INSCRIPTIE PE O FEREASTRĂ
de Radu Gyr
Flamand de lume, nesatul de cer,
fereastra grea, stau ceasuri langa tine,
cu brate'ntinse catre tot ce vine,
cu ochii'n lacrimi, catre cate pier.
In zori, cand te deschizi spre infinit,
fereastra, parca aripi ti-ai deschide
si parcă-ai vrea sa zbori spre tari toride,
ducandu-ma, pe aripi rastignit.
Iar in amurg, cand joaca departari
in geamul tau insangerat de soare,
ca aripi mari ce n'au putut zboare,
te'nchizi ranita, peste renuntari.
(Inchisoarea Aiud)
BLESTEMUL AIUDULUI
de Radu Gyr
Aiudule, Aiudule,
temnita crunta,
fa-te zaludule
piatra marunta.
Focul mance-te
ca nu te saturi.
Mereu vrei scancete
si bei oftaturi.
Vantul destrama-te
ca nu-ti ajunge
- si'n marea-ti foamete -
mereu vrei sange.
Apele faca-te
ape ca ele,
lacrimi din lacate
plans de zabrele.
Grindina 'ndoaie-te
spele-te ploaie,
lanturi si geamăte
sa ti le'nmoaie.
Aiudule, Aiudule
fiara nauca,
face-te-ai crudule
scrum si naluca.
(Inchisoarea Aiud)
C R E Z U L
de Radu Gyr
Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrasnetul hain
si mii de lacate la use,
eu tot ceiace-am fost raman.
Surpati asupra-mi munti si ape
puteti chiar sa ma spanzurati.
Cu grele, negre tarnacoape,
credinta nu mi-o sfaramati.
Tarati-ma de vreti sub santuri
si ingropati-mi trupul stins.
Eu sorb ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adanci de neinvins.
Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma franga pana'n miez.
Eu stau in viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.
(Inchisoarea Aiud)
VOI N'ATI FOST CU NOI IN CELULE
de Radu Gyr
Voi n'ati fost cu noi in celule
sa stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul cand prinde sa urle,
strivit de catuse la glezne.
Voi n'ati plans in palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fara stele, in drum spre morminte,
voi n'ati dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.
In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n'ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harfele vietii.
Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul cand frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n'aveti de unde
sa spuneti aproapelui vostru.
Voi nu stiti in crunta 'nchisoare
cum minte speranta si visul,
cand usile grele se'nchid in zavoare,
si'n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.
Ati stat la ospete'ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candela-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.
Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alaturi ne treceti,
cand noi cu obraji ca pamantul si vineti,
gustam din osanda si spaima.
Cand portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde sa urle,
cand lanturi si ziduri cadea-vor sfaramate,
voi nu stiti ce'nseamna'nvierea din moarte,
caci n'ati fost cu noi in celule.
(Inchisoarea Aiud)
VECINUL CARE-A MURIT
de Radu Gyr
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.
Sta zugravit cu vapsele sarace - sfant pe sindrila -
cand lacatu'n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.
Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si'ntr'o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.
Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios...
In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi...
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.
Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: - Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea.
-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr'o
dunga.
M'asteapta afar' un landou.
Deasupra temnitei m'am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.
Nu, nu m'au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea'n celula mi l-am lucrat.
Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.
Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta'n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini.
(Inchisoarea Aiud)
DĂ-MI CHIPUL TĂU
de Radu Gyr
Da-mi chipul tau, granit senin,
da-mi duhul tau, senina iarba,
in ne'mpacatul meu destin
nici un tumult sa nu mai fiarba!
Sa nu mai spumege in piept,
sub indoieli ori sub blesteme,
nici cate'n pofta mea le-astept,
nici cate spaima mea le teme.
Vreau taina nestiintei reci
si-a nepasarii voastre, unde,
cu negrul zbor de lilieci,
nici o'ndoiala nu patrunde.
Granit, da-mi neclintirea din
dumnezeiasca-ti impietrire,
pentru-o lumina fara chin
si-o moarte fara rastignire!
Vreau, iarba, 'ntelepciunea ta
de-a nu-ti aduce'n veci aminte,
vreau harul tau de-a infrunta
făr' a privi nimic 'nainte.
Sa cresc in timp si infinit
din duhul tau, senina iarba,
din duhul tau, senin granit,
in fericirea voastra oarba.
(Inchisoarea Aiud)
IMN MORTILOR
de Radu Gyr
Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.
Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!
De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.
Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.
Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.
(Inchisoarea Aiud)
A MAI MURIT INCĂ UNUL
de Radu Gyr
A mai murit inca unul -
cu foamea pe fata,
cu ochii de ceata,
cu maini ca tutunul.
A mai murit inca unul
din nemernica gloata
care pe rand se gata,
Unul cate unul.
Trei, sase, opt, zece ...
A mai murit un misel.
Ce bine de el
ca-i liber sa plece!
Azi n'o sa-l mai friga
in vise de fiere
nici trup de muiere
si nici mamaliga.
Ah, Domnul, prea-bunul,
il mangaie foarte.
Tovarasi de moarte,
poftim inca unul!
Lasati-l sa plece!
Nu spuneti o vorba!
Ne lasa o ciorba
si-o paine rece.
(Inchisoarea Aiud)
CIMITIRUL DETINUTILOR
de Radu Gyr
Alaturi de temnita, pe-o rana, pe-o coasta,
cimitirul nostru tace, adasta,
asteapta sicrie sarace
cu numar de smoala scris pe capace...
Cimitir fara iarba, doar huma
ocolit ca o molima neagra de ciuma,
cimitir fara poveste
unde nu'ngenuncheaza neveste,
unde mame nu plang,
unde nu s'aud lacrimi de tane.
Crucile strambe si schioape
vrura sa fuga, sa scape,
dar numai o clipa rebele
- parca somate de sentinele -
au stat... s'au supus,
au ridicat mainile in sus...
Uite, gardianul le pune in fiare
pentru incercare de evadare!
Cat este ziua de lunga,
vantul le numara'n dunga:
cinci, zece, treizeci, toate la fel.
Toti detinutii prezenti la apel,
toti aliniati pe tapsan
ca la inspectia domnului Prim-Gardian.
Cat este seara si umbra,
cimitirul tainelor umbla.
Cat este noaptea de'nalta,
cimitirul tainelor tresalta.
Cand luna iese pe coame,
crucilor parca le e foame,
si in gropi de namol, osanditii,
flamanzii, lihnitii, truditii,
cu bratele'ntinse spre luna
cer paine calda si buna...
Cand stelele cad fumegande,
crucile's haite flamande
si gropile soptesc intre ele in soapte:
-Hei, maine sau poimaine noapte,
poate-or sosi sa scrasneasca'n noroi
si cinci sute treizeci si doi*)
sau opt sute sapte*)...
(Inchisoarea Aiud)
*) 532 (numărul de încarcerare al lui Radu Gyr);
*) 807 (numărul de încarcerare al Printului Alexandru Ghica).
P O V E S T E
de RADU GYR
Am avut un copil si-o nevastă
Acum o sută, o mie de ani.
Auziti păianjeni? Auziti sobolani?
Am avut un copil si-o nevastă.
Când a fost fericirea aceea
cu chipuri pământesti diafane?
Innecuri, sfârsituri de lumi, uragane,
mi-au smuls din viată odrasla, femeia.
Au trecut o sută cinci sute de ani,
s'au rupt muntii si-au crescut bozii.
Rareori ca dinamita fac explozii,
amintirile ascunse prin bolovani.
Si în tăcerea lor scurt detunată
un chip îmi zâmbeste si coase.
Din pat, două mâini mici, somnoroase,
întinse, parcă mă fulgeră: "-Tată!"
Aicea nu-mi spune nimeni pe nume,
Trec sutele de ani la'ntâmplare.
Aicea sunt: mă ăla, un oarecare,
apoi cad iarăsi în bezne postume.
Dar ce-i? S'a rupt cerul? E mort Dumnezeu?
Si suntem numai trei din toate ?
Viata-i de scrum si am rămas în cetate
doar noi: vesnicia, celula si eu!...
De-as zări măcar o frântură de stea!
Ce fiară-i vesnicia, ce fiară!
I-as cere să-mi dea un capăt de sfoară
si de milenii să mă spânzur cu ea.
LEAGĂN FĂRĂ CÂNTEC
de RADU GYR
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.
Basmele pe care nu le spun
au murit sub uruit de tun.
Au murit sub tancuri, de un veac,
soarele si luna în cerdac.
Nu te-alintă soapta nimănui
si nici lapte'n tâta mamei nu-i.
Căci pe lumea asta n'au rămas
decât vânturi cu suspin în gals,
foamea ta în albia de tanc,
plânsul mamei cu blestem adânc
si scrâsnirea lantului zălud
prins de glezna tatii la Aiud.
Nani, puiul mamii, nu mai sunt
cântece de leagăn pe pământ.
BALADĂ
de RADU GYR
Rămas bun, de-acum, frătan de cruce.
Vei porni spre tara ta de lut.
Eu prin săbiile zării mă voi duce,
Vânturi mari să-mi iasă la răscruce,
să-mi dea apa lor amară de băut.
Dacă într'o zi o să se vadă
vultur de argint pe cer lucind,
scoate-ti straiul tău de nun din ladă,
pune-ti zările la coapsă ca o spadă
si să vii la nunta-mi de zapadă,
în Dumineca-mi albă de argint.
Pajuri negre însă de-or să sboare,
să'ntelegi că ochii mi-au furat
să mi-i ducă'n stele rotitoare,
si că fruntea mea, răpită'n ghiare,
peste vârfuri de păduri tot mai răsare,
ca un ciob de lună 'nsângerat.
ISUS IN CELULĂ
de Radu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist si ce'nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
si-L facea mai înalt si mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vestminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură :
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
si mi-a făcut semn ca să tac.
S'a asezat lângă mine pe rogojină :
- Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie si rugină
parcă purtase lanturi cândva.
Oftând si-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpătână
si misunau păduchi si guzgani.
Am simtit cum îmi cade capul pe mână
si-am adormit o mie de ani...
Când m-am desteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă si era lună,
numai Iisus nu era nicăiri...
Am întins bratele, nimeni, tăcere.
Am intrebat zidul : nici un răspuns !
Doar razele reci, ascutite'n unghere,
cu sulita lor m'au străpuns...
- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zăbrele .
Din lună venea fum de cătui...
M-am pipăit... si pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.
CÂNTEC DE LEAGĂN
Dormi copilul mamii, nani, nani,
a plecat si ultimul lăstun.
Ruginiră plopii si tufanii
si din temnita ce-i surpă anii,
nu s'a mai întors tăticul bun.
Dormi copilul mamii, toamna plânge
dezgolindu-si umărul rănit.
Cade frunza, cade si se frânge,
orice frunză-i lacrimă de sânge
si tăticul nu a mai venit.
Nani, nani, mâini de crin plăpânde,
la fereastră păsări plâng si ploi.
Lupii beznelor rânjesc la pânde,
Tara-i toată temnite flămânde
si tăticu-i dus de lângă noi.
Nani, nani, tata nu mai vine,
maica stă cu sufletul răpus.
Cine să-ti mai spuie basmul, cine
să-ti sărute pleoapele senine?
Maica plânge si tăticu-i dus.
L-au svârlit în temnită dusmanii
pentru sfânta-i lege din străbuni.
Or să-i ningă peste tâmple anii,
să cresti mare, puiul mamii, nani,
Neamul si părintii să-ti răzbuni.
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
RIDICĂ-TE GHEORGHE, RIDICĂ-TE IOANE!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin santuri,
pentru cântecul tău tintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Nu pentru mânia scrâsnită'n măsele,
ci ca s'aduni chiuind pe tăpsane
o claie de cer si-o căciula de stele,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Asa, ca să bei libertatea din ciuturi
si'n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
si zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Asa, ca să-ti pui tot sărutul fierbinte,
pe praguri, pe prispe, pe usi, pe icoane,
pe toate ce slobote-ti ies înainte,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Ridică-te Gheorghe pe lanturi si funii!
Ridică-te Ioane pe sfinte ciolane!
Si sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!...
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
O, BRAD FRUMOS...
O, brad frumos, ce sfânt păreai
în altă sărbătoare.
Mă văd copil cu păr bălai
si ochii de cicoare.
Revăd un scump si drag cămin
si chipul mamei sfinte,
imagini de Crăciun senin
mi-apar si azi în minte.
Un brad cu daruri si lumini
în amintiri s'arată.
In vis zâmbeste ca un crin
copilul de-altădată.
Intregul cer era deschis
deasupra fruntii mele.
Azi strâng doar pulbere de vis
si numai scrum din stele.
Copil bălai, Crăciun si brad
s'au stins în alte zile.
Azi numai lacrimile cad,
pe'ngălbenite file...
Azi nu mai vine Mos Crăciun
cu barba-i jucause,
ci doar tristetile mi-adun
să-mi plângă lângă use...
In bezna temnitei mă frâng
sub grele lespezi mute,
si'mpovărat de doruri plâng
pe amintiri pierdute.
Omătul spulberat de vânt
se cerne prin zăbrele
si-mi pare temnita mormânt
al tineretii mele...
Radu Gyr (închisoarea Aiud)
|
|
