:. Sa stam stramb si sa judecam drept: Cazul N.Iorga

Avem, atâtia morti, atâtea oseminte
Cã fruntea-i grea de amintirea lor,
Purtãm în piept solarele morminte
Si de luminã coastele de dor!
Radu Gyr

Într-o lume de valori întoarse, în care minciuna este adevãr, nerusinarea pudoare, rãul este binele, iar ridicolul sublimul, viata si opera marelui savant N. Iorga sunt reduse la un singur moment din viata lui, momentul final, nu al carierei sale de profesor, istoric, literat, politician, ci al vietii însãsi: uciderea lui de cãtre legionari, la 27 noiembrie 1940, ca si când altceva din viata si vasta lui operã ar fi lipsit de importantã.

Mi se pare un lucru nedemn mediatizarea acestui aspect într-o perioadã de completã debusolare, sãrãcitã de repere socio-morale, din care nu mai întelegi nimic, nici ceea ce a fost, nici ceea ce este.

Oare ce s-ar întâmpla, nu cu imaginea României în lume sau în Europa, ci cu propria constiintã în fata lui Dumnezeu si a mortilor nostri, dacã toate valorile românesti – culturale, istorice, politice etc. – ar fi consemnate în Cartea Neamului doar prin aspectul mortii lor? O listã a lor nu numai cã ne-ar întuneca ratiunea, dar ne-ar tulbura si cugetul crestinesc, fãcân-du-ne responsabili ca fii ai acestui popor care-si omoarã, aidoma celor din vechime, proorocii.

Câteva exemple sunt suficiente pentru a ne obliga la o cercetare dreaptã, la o judecatã nepãrtinitoare a modului cum au sfârsit înaintasii nostri, care ne-au lãsat mostenire nu numai operele, dar si viata or ca model de probitate sufleteascã, de dãruire si dragoste pentru Dumnezeu si Tarã.

Geniul nostru national, Mihai Eminescu, moare nebun într-un ospiciu; revolutionarul si istoricul Nicolae Bãlcescu sfârseste exilat, într-o închisoare din Palermo; conducãtorii de osti si de tarã: Mihai Viteazu, Ioan Vodã cel Cumplit, Tudor Vladimirescu si altii sunt ucisi prin trãdare; filosoful Nae Ionescu moare otrãvit, în vila sa de la Snagov; romancierul Liviu Rebreanu si actorul Constantin Tãnase sunt împuscati de rusi sau ucisi la ordinul acestora; elita intelectualitãtii si politicii românesti interbelice – douã generatii: tinerii si vârstnicii, dintre care amintim câteva nume mai cunoscute si acceptate oficial de epoca actualã: poetul Vasile Voiculescu, profesorul George Manu, Iuliu Maniu, Brãtienii – moare/ este omorâtã în închisorile comuniste din tarã.

Corneliu Codreanu, seful Miscãrii Legionare, împreunã cu 13 camarazi sunt ucisi prin strangulare în dreptul pãdurii Tâncãbesti, în noaptea Sfântului Andrei a anului 1938. Si altii, si altii, stiuti si nestiuti, frati de-ai lui Abel, care strigã din pãmânt cãtre celãlalt frate, Cain, care i-a ucis.

Nu spun cã este lipsitã de sens sau de importantã cunoasterea acestor date, dar a vorbi despre N. Iorga numai din perspectiva mortii lui, acoperind cu uitare opera sa si lãsând în umbrã moartea atâtor români care, prin opera, dar mai ales prin viata lor, ne-au pecetluit identitatea, individualitatea si apartenenta la vesnicie, este un gest de impietate adus atât memoriei lor, cât si constiintei noastre nationale, zidite prin viata si moartea lor.

Personalitatea lui N. Iorga este coplesitoare prin activitatea creatoare care l-a impus în Panteonul cultural-istoric: Academii, Universitãti, Biblioteci, Institutii de învãtãmânt; analiza celor 1.250 de volume si a celor 25.000 de articole publicate (conform Jurnalului national, din 8 martie a.c.) este de competenta istoricilor si a literatilor, nu a noastrã. Perspectiva prezentãrii personalitãtii lui N. Iorga nu vizeazã bogãtia de idei, de date istorice cuprinse în opera sa, nici locul pe care îl ocupã în domeniul cultural, istoric etc., ci locul pe care îl ocupã în constiinta poporului sãu, în inima si cugetul românului. Ca atare, nu judecata istorico-valoricã, ci judecata bunului simt, judecata simplã, clarã si dreaptã, la îndemâna omului de rând va fi punctul de referintã în întelegerea cazului N. Iorga, atât de mediatizat la vreme de nevoi.

Punctul de plecare îl constituie asasinatul, privit ca element exterior, concret, ca sfârsit al vietii care, paradoxal, devine centru de greutate în conturarea si reflectarea personalitãtii celui în cauzã în constiinta colectivitãtii, post mortem. Pãstrând proportiile, o comparatie de situatii similare, situate pe axe diferite ale timpului si spatiului, este imperioasã în întelegerea corectã a cazului în discutie.
Concret:
1. La 27 noiembrie 1940 este asasinat N. Iorga de o echipã de legionari, condusã de Traian Boieru. Din cauza “terorii legionare” – România era atunci stat national-legionar – nimeni nu plânge, toatã lumea tace: Academia, Universitatea, Biblioteca, Societatea scriitorilor, Magistratura, Armata, Biserica. (Informatiile sunt culese din Jurnalul national, 8 martie 2004, vezi scrisoarea lui Al.T. Stamatiad cãtre Perpessicius.)
2. În noaptea Sfântului Andrei, 29/30 noiembrie 1938, este asasinat/ strangulat seful Miscãrii Legionare, Corneliu Z. Codreanu, de o echipã condusã de maiorii Dinulescu si Macovescu. Legionarii, aflati, la rândul lor, sub teroarea carlistã – trebuie stiut cã România a trãit terori, altele decât cea mediatizatã din timpul cât legionarii au ocupat functii în guvernare – si-au plâns Cãpitanul chiar sub mitralierele si baionetele jandarmilor care îi pãzeau (vezi Mircea Eliade, Noaptea de sânziene).
3. În anul 33, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este rãstignit în deplina domnie a marilor arhierei iudaici Ana si Caiafa, prigonitori ai Mântuitorului si ai ucenicilor Sãi. Sfânta Fecioarã Maria, Maica Sa si o parte dintre ucenici, inclusiv câteva femei, trec prin cordonul celor care Îl pãzeau pe Iisus si, la picioarele Crucii, Îl plâng pe Cel Rãstignit.
4. În domnia celor 60 de ani de comunism, de teroare satanicã, întemeiatã pe uciderea aproapelui, cei rãmasi dupã asasinarea celor dragi nu aveau alt drept decât acela de a-si plânge mortii.

De când e lumea si pãmântul nu a existat vreo interdictie asupra lacrimii. Si atunci te întrebi în gând sau cu glas mare: cum au putut legionarii sã interzicã plânsul la moartea marelui istoric N. Iorga? Cum au putut legionarii sã înspãimânte o societate întreagã, Forurile ei superioare care o reprezentau? Dar Biserica? Slujitoarea lui Dumnezeu s-a temut mai mult de legionari, decât de Dumnezeu? De ce a tãcut si nu si-a manifestat sentimentele fatã de gestul asasinilor sau mãcar piosenia fatã de fiul ei cãzut victimã a dezlãntuirii rãzbunãrii acestora?!

Sã rãspundã fiecare la aceste întrebãri dupã logica lucrurilor sau dupã judecata proprie.

Celãlalt aspect al problemei tine de prezentul actual, scãpat de dominatia celor patru terori, prezent în care drepturile si libertãtile cetãtenesti sunt garantate si ocrotite prin lege. Ca atare, lucru evident si evidentiat de însãsi mass media, cea care pune în discutie asasinarea lui N. Iorga de cãtre legionari, fiecare îsi plânge si îsi omagiazã “mortul” cum vrea, cum stie si cum poate. “Sunt înfrângeri si morti care trezesc un neam la viatã, cum sunt biruinte dintre acelea care-l adorm” preciza într-un articol N. Iorga.
Sã privim lucrurile cu luare aminte la ceea ce s-a întâmplat în istoria noastrã si a omenirii, sã ne gândim la Dumnezeu cã este Judecãtor drept, cã nu putem sta împotriva judecãtilor Sale! Cãci, dupã moartea alesilor Lui, indiferent de felul si de veacul în care s-a petrecut, crestinii nu pun semnul întrebãrii, ci virgulã.

A murit Eminescu, geniul nostru. Academia, Universitatea, Scoala, Biserica, multimea vorbesc sau plâng. A murit Corneliu Codreanu, Biserica – prin pomeniri religioase –, mass media, tinerii si bãtrânii vorbesc, îl aniverseazã sau comemoreazã de cel putin patru ori pe an. Îl omagiazã în versuri si cântãri.

A murit N. Iorga. Ca în scrisoarea lui Al. T. Stamatiad: forurile culturale tac; Biserica tace si ea. Numai presa vorbeste. Pentru cine? Si pentru ce? Mormântul lui din Cimitirul Bellu e fãrã lumânare si candelã, fãrã coroane si flori, fãrã lacrimã, fãrã slujbã religioasã. De ce?
Într-o lume de valori întoarse, de interese meschine si de calcule politice, dupã moartea lui N. Iorga s-a pus ca semn de punctuatie nu virgulã, ci punct.

Cornelia Stegaru ("Permanente" Nr.3-4/2004)