:. Tratatul cu Rusia

Presedintii Romaniei si ai Rusiei si-au pus pe data de 4 iulie 2003 semnatura pe "Tratatul privind relatiile prietenesti si de cooperare dintre Romania si Federatia Rusa", tratat al carui text a fost ferit de ochii si de judecata opiniei publice pana dupa semnarea sa de catre cei doi sefi de stat. Ridicarea valului ce acoperea asa-zisul mister nu a revelat nimic spectaculos, de natura sa rastoarne presupunerile anterioare. Ne-am putut da astfel seama cu totii ca acest petec de hartie nu reprezinta nici un fel de piatra de hotar in ceea ce priveste relatiile cu vecinul de la rasarit si ca, indiferent daca el va fi ratificat si de catre Parlament, tratatul nu va aduce nici o schimbare in constiinta natiunii romane.

Asa cum este el redactat, acest tratat este lipsit de orice sens. Daca exista avantaj reciproc si interese comune, relatiile economice intre firme din cele doua tari nu au neaparat nevoie de acorduri semnate de catre sefii de stat. Iar faptul ca Rusia isi afirma respectul pentru dreptul Romaniei de a-si alege aliantele politice si militare, poate singura concesie facuta de partea rusa, nu este decat consfintirea unei stari de fapt si a directiei in care societatea romaneasca s-a indreptat dupa decembrie 1989. La aceasta orientare au fost siliti sa adere din mers si actualii conducatori, aceiasi care in 1991 s-au grabit sa semneze un tratat cu o Uniune Sovietica aflata in pragul colapsului.

Pentru ca un tratat intre doua tari sa poata fi numit de "prietenie", ar trebui ca aceasta calitate a sa sa fie bazata pe o realitate concreta, care din pacate nu este nicidecum prezenta. Tocmai acele capitole dureroase ale istoriei pe care noi romanii le resimtim ca pe niste rani inca deschise, au fost fie expediate cu cinism intr-o "declaratie comuna" a ministrilor de externe anexata la Tratat, fie complet ignorate.

Se poate oare clarifica mostenirea trecutului prin niste cuvinte seci si lapidare de genul:

"... am ajuns la parerea comuna privind necesitatea de a inchide capitolele dureroase din istoria relatiilor bilaterale. Condamnand Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, precum si participarea Romaniei la cel de-al II-lea Razboi Mondial de partea Germaniei hitleriste, ambele parti isi exprima hotararea de a depasi mostenirea negativa a trecutului totalitar si de a-si construi relatiile tinand seama de schimbarile profunde care au loc in Romania si Rusia, si de experienta pozitiva acumulata in diverse domenii ale cooperarii interstatale."?

Atat! Asa ceva nici macar limba de lemn nu poate fi numita, ci mai degraba "limba de gheata", sau suflare de crivat! Se afirma in continuare ca problema Tezaurului Romaniei va fi data in studiu unei comisii de istorici, Tezaur despre care presedintele Iliescu a afirmat ca din punct de vedere material oricum nu reprezinta o valoare semnificativa, daca o comparam cu deficitul comercial al Romaniei in schimburile economice cu Rusia. Valoarea lui ar fi mai degraba una simbolica, asa ca nu ar trebui sa ne impacientam prea tare in privinta acestei probleme.
 

Cuvintele presedintelui Romaniei pot fi adevarate daca ramanem la aritmetica unor simple cifre. Dar tocmai aceasta indiferenta crasa a conducatorilor nostri fata de valorile simbolice, atat in ceea ce priveste Tezaurul, cat si celelalte rani ale istoriei, este de natura a face ca tratatul sa nu valoreze in constiinta neamului nostru mai mult decat bucata de hartie pe care a fost redactat.

Opinia presedintelui Iliescu privind valoarea materiala si cea simbolica a Tezaurului ar fi trebuit sa fie adresata in primul rand partii ruse, sub forma unei probleme ridicate in cursul negocierilor, iar nu ca pe o explicatie data natiunii romane. Din aceasta optica prezidentiala oricine poate intelege ca restituirea va avea loc la calendele grecesti. Daca valoarea sa este oricum una simbolica, atunci ce anume impiedica Rusia sa restituie Tezaurul Romaniei? Ce valoare simbolica poate avea pentru rusi faptul ca sunt in posesia bunului altcuiva, pe care au refuzat cu incapatanare sa-l restituie vreme de multe zeci de ani? Aceasta restituire ar fi insemnat tocmai un gest de sinceritate si bunavointa, menit sa consolideze increderea reciproca, fiind un prim pas spre o adevarata reconciliere istorica. Refuzul voalat consfinteste tocmai faptul ca Rusia a mers pe linia concesiilor nule, ea nefacand altceva decat sa recunoasca explicit starea de fapt istorico-politica a zilelor noastre si ... atat.

Mai mult, simpla "condamnare a Pactului Ribbentrop Molotov" pusa pe acelasi plan cu razboiul anti-sovietic dus de Romania, de fapt victima a agresiunii sovietice in 1940, este absolut inacceptabila pentru poporul roman. La fel sunt si celelalte aspecte istorice care nu au nimic de-a face cu acel pact si care au fost complet trecute sub tacere. Daca Rusia sovietica ar fi anexat acele teritorii romanesti pe care le-a smuls din trupul tarii fara a semna in prealabil nici un fel de protocol secret, atunci ce anume din trecutul Rusiei s-ar mai fi "condamnat" prin textul tratatului actual ?

Sa nu facem greseala de a confunda litera mai mult sau mai putin sincera a unor tratate cu intentiile reale, cu mentalitatile si conduita statelor sau a conducatorilor care au folosit asemenea acorduri drept simple instrumente temporare in lupta lor pentru suprematie. Ceea ce merita cu adevarat condamnat nu sunt peticele de hartie din trecut, ci tocmai aceste mentalitati, aceasta conduita, dar mai ales scopurile politice si mijloacele criminale de atingere a acestora, care sunt cuprinse intr-un arc de timp ce depaseste cu mult momentul de la 1939 al semnarii unui simplu protocol sau urmarile sale imediate.

Nordul Bucovinei nu a fost rapit ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, ci drept "despagubire" la asa-zisa "ocupatie romaneasca" a Basarabiei vreme de doua decenii si ceva, anexarea urmand sa dureze o perioada similara de timp. Numai ca marele vecin are probleme cu memoria, "uitand" de aceasta chestiune, la fel ca si cu Tezaurul. Iar acum, nu-i asa, Rusia se poate spala pe maini, caci nu mai are nimic de-a face cu teritoriile romanesti care azi sunt parte componenta a statului ucrainean.

Semnatarii Tratatului mai doresc inca sa faca uitate si alte capitole ale istoriei. Grav este faptul ca insisi conducatorii Romaniei impun aceasta uitare tocmai propriului popor. In numele noii "prietenii" cu Rusia, va trebui probabil sa uitam teroarea ce a avut loc in Basarabia anului 1940, sau teroarea instaurata in Romania dupa 23 August 1944, cand a avut loc pierderea de facto a suveranitatii tarii noastre. Va trebui sa uitam faptul ca regimul comunist de la noi a fost impus avand in spate baionetele Armatei Rosii, sa uitam exterminarea elitei neamului nostru in puscarii, sa uitam jaful la care a fost supusa tara noastra vreme de vreo doua decenii dupa incheierea razboiului mondial, sa uitam corsetul "cortinei de fier" prin care Romania a fost tinuta pana in 1989 (si cativa ani dupa aceea...) ca vasal al vecinului de la rasarit. Se poate oare trece cu buretele peste aceste capitole de istorie, doar afirmand in treacat ca dorim sa "depasim trecutul totalitar"? Depasirea nu se poate face prin uitarea la comanda!

Intre timp raporturile de forte de pe scena mondiala s-au schimbat substantial iar tarile "Noii Europe" se indreapta catre alti stapani, catre apus. La nivel global Rusia nu mai este un concurent capabil sa se opuna expansiunii Statelor Unite altfel decat verbal. Uneori a reusit sa o faca cu un oarecare succes, de exemplu prin stirile publicate pe internet de catre agenti de informatii rusi care au aratat adevarata fata a razboiului din Irak, cu totul alta decat cea prezentata la CNN si alte canale ale propagandei americane. In mod semnificativ, aceasta publicare a incetat odata cu evacuarea ambasadei ruse din Bagdad, lasand caderea capitalei irakiene invaluita intr-un mister pe care poate ca numai istoria il va lumina. Acesta nu este singurul aspect. Tot dinspre Rusia avem parte si de unele analize extrem de lucide si de obiective a societatii occidentale, cum ar fi cea a lui Alexandr Zinoviev din cartea "Occidentul - fenomenul occidentalismului". Lectura lor poate deschide ochii celor care mai sunt inca orbiti de propaganda vestica cum ca aceasta societate ar fi “cea mai buna dintre lumi”. “Cel mai bun nu inseamna neaparat bun si ireprosabil. Piticul cel mai inalt nu este, de fapt, un urias”.

Si totusi, asistam la un paradox. Zinoviev ne reda observatia facuta de multi rusi (sau est-europeni) care, asemeni lui, au avut ocazia sa traiasca o vreme in occident: anume ca politetea occidentala de care te lovesti la tot pasul, toate zambetele de care ai parte, nu constituie altceva decat o fatada in spatele careia se ascunde cea mai crasa indiferenta si lipsa de apropiere sufleteasca fata de cel venit de la rasarit. Observatie in mare parte corecta, trebuie sa recunoastem.

Dar atunci de ce popoarele din estul Europei, in loc sa se indrepte cu recunostinta inspre rusii care ne deschid ochii si ne spun adevarul, prefera sa intre neconditionat si uneori chiar intr-un mod umilitor in gratiile acestor apuseni superficiali si ipocriti? Pe langa falsa politete occidentala, Zinoviev ne vorbeste in acelasi timp si despre "grosolania sincera" care domina adesea printre defectele sufletului rus si a tipului de relatii interumane bazate pe un asemenea fond sufletesc. “Dar, oare ce este mai bine: o marlanie sincera, pornita din suflet, sau o politete artificiala, fatarnica?” se intreaba Zinoviev, argumentand faptul ca “inventarea relatiilor personale artificiale reprezinta una din principalele realizari ale occidentalismului”.

Iar daca ne ridicam la sfera politicii -lucru pe care autorul amintit nu-l mai face atunci cand vine vorba de tara sa- constatam ca pana si aceasta sinceritate dispare adesea din conduita Rusiei de ieri si de azi. Ceea ce mai ramane este de natura sa lamureasca intrebarea privind orientarea actuala a tarilor foste comuniste. Atata vreme cat Rusia actuala, fie ea si “noua”, nu se va raporta la autentica sa cultura si spiritualitate, ramanand tributara mostenirii comuniste sau imperialiste, instrumentalizand Biserica in scopuri de dominare politica, nici nu e de mirare ca tarile ce ii sunt vecine se feresc ca necuratul de tamaie de o “prietenie” cu marele urs. “Noroc” cu unii politicieni ai acestor tari care mai au inca nostalgia unor relatii “speciale”…

In tot cazul, Rusia se poate considera absolut multumita de termenii pragmatici -dar fara urma de sinceritate sau sentimente de alta natura - in care a fost redactat acest tratat cu tara noastra. Iar romanilor nu le ramane decat sa-i aprecieze asa cum merita pe conducatorii lor, care in numele aceluiasi "pragmatism" au semnat o bucata de hartie ce nu pune nici un pret, nici macar simbolic, pe durerile si suferintele istorice ale neamului nostru.

Bogdan Munteanu


--------------------------------------------------------------------------------



In ajunul semnarii Tratatului cu Rusia



Coincidenta face ca semnarea Tratatului romano-rus sa aiba loc tocmai pe data de 4 iulie 2003, adica de ziua nationala a ... Americii.

In acest context, cotidianul "ZIUA" impreuna cu revista "Noua Rusie" au organizat de curand o masa rotunda cu tema "Relatia cu Rusia, o noua deschidere", la care au luat parte o serie de jurnalisti, intelectuali si oameni politici si de afaceri din ambele tari. Amanunte despre desfasurarea discutiilor pot fi citite urmand legatura prezenta in "Revista presei" din pagina noastra..

Ca o constatare generala, se poate spune ca discutiile au insemnat un simplu inceput, un prim pas, in care s-au facut referiri la istoria mai indepartata, la aspecte culturale, la necesitatea unei abordari "pragmatice", evitandu-se cu buna stiinta aducerea pe tapet a chestiunilor spinoase. Ar fi gresit daca aceste probleme dureroase ale trecutului ceva mai indepartat sau chiar a celui mai recent s-ar pune exclusiv pe seama atitudinii URSS-ului (sau Rusiei), care si-a urmarit cu tenacitate si consecventa propriile interese. O mare vina apartine in acelasi timp celor raspunzatori de destinele Romaniei si de politica ei externa, slabiciunea si incapacitatea lor fiind determinanta in toate momentele istorice in care Romania a avut de pierdut cate ceva pe seama Rusiei.

De aceea, cel mai tare nelinisteste acum tocmai secretomania tesuta de autoritati in jurul textului tratatului ce urmeaza a fi semnat in curand, text care ar fi putut constitui o excelenta baza de discutie in cercul amintit. Stim doar doua lucruri: mai intai ca urmeaza a fi condamnate atat Pactul Ribbentrop-Molotov, dar si participarea tarii noastre la razboiul antisovietic. In al doilea rand, chestiunea retrocedarii Tezaurului Romaniei urmeaza a fi data in studiu unei comisii alcatuite in acest scop.

Singurul dintre participanti care a rostit un cuvant raspicat in aceasta problema a fost istoricul Florin Constantiniu. Punand punctul pe "i", domnia sa a acuzat in mod sever diplomatia romaneasca ca fiind incapabila sa ne reprezinte cu demnitate adevaratele interese nationale.

"Ceea ce a nemultumit foarte mult pe multi dintre romani si mai ales pe istoricii romani a fost aceasta echivalare in declaratii intre pactul Molotov-Ribbentrop si participarea Romaniei la razboiul impotriva Uniunii Sovietice cand era de domeniul evidentei ca fara acest pact, fara anexiunile teritoriale din 1940, nu s-ar fi ajuns la participarea Romaniei la razboiul impotriva URSS. Aici este un raport de cauza la efect: intai a fost pactul Molotov-Ribbentrop si rupturile teritoriale, dupa aceea a fost participarea Romaniei la razboi. Or, acest esec si o spun foarte deschis, acest esec al diplomatiei romane in ceea ce priveste redactarea Tratatului, de a pune pe acelasi plan doua evenimente care au caractere cu totul diferite a creat din nou o stare de iritare si -in loc sa fie criticata diplomatia romana - acest esec al diplomatiei romane a fost atribuit acestei rele-vointe a partii rusesti.

A doua problema este incredintarea chestiunii Tezaurului unei comisii de istorie. Vreau sa va spun ca noi istoricii suntem perfect lamuriti asupra Tezaurului si stim toata istoria si am pus la dispozitie in diverse epoci si diverselor autoritati care s-au succedat la Bucuresti toata documentatia. Revista "Dosarele Istoriei" o sa publice un document extrem de interesant si anume scrisoarea lui Hrusciov din 1956 catre Gheorghiu-Dej in care il informeaza despre initiativa guvernului Uniunii Sovietice de a restitui o parte a Tezaurului catre guvernul roman. Or, in aceasta scrisoare a lui aflam ca acest tezaur a fost evacuat in timpul razboiului, in 1941, ca dupa aceea a fost readus la Moscova... Prin urmare ca sa nu lungesc problema, daca in 1956 guvernul sovietic stia atat de bine ce s-a intamplat cu tezaurul, unde este, ce parti vrea sa restituie Romaniei e putin probabil ca a uitat din 1956 pana in 2003. Exista aceasta experienta romaneasca, orice chestiune care se ingroapa se incredinteaza unei comisii. Mai bine diplomatia romaneasca punea aceasta problema, din aceasta forma pentru ca din nou s-a nascut acest resentiment fata de partea rusa. E un esec al diplomatiei romanesti dar el este proiectat asupra partii ruse. Acest tratat care teoretic ar trebui sa fie un pas spre o reconciliere istorica, in realitate a generat prin aceste doua formule nefericite la care a aderat diplomatia romana, doua surse de nemultumire, de frustrare, de tensiune pentru partea romana."

Acest esec al diplomatiei romanesti nu este o premiera, si nu ne referim aici numai la tratatul de acum cu Rusia, sau la recentul tratat cu Ucraina, prin care se consfinteste raptul teritoriilor romanesti comis de catre Stalin. Si in cazul Pactului Ribbentrop-Molotov, despre care se spune ca ar fi fost cauza pierderii Basarabiei si a Bucovinei, ar fi gresit sa aruncam vina in exclusivitate pe imperialismul sovietic. Sa nu uitam ca la acea vreme Romania era condusa de catre Carol al II-lea, care pentru a ramane la putere s-a dovedit capabil de cele mai dezonorante sacrificii teritoriale. Prin politica sa externa ambigua, dar in realitate mascat pro-sovietica si impotriva Axei, el nu a reusit sa obtina nici un fel de favoare din partea URSS-ului. Dimpotriva: Romania a ajuns sa fie sfartecata din toate partile.

S-ar fi putut sa nici nu se ajunga la acel infam Tratat Ribbentrop-Molotov in forma cunoscuta, daca am fi avut parte de o politica externa responsabila si manata in exclusivitate de dorinta sincera de aparare a interesului national. Amanunte pot fi citite in pagina noastra de "Istorie", in articolul "Titulescu - ministrul dusmanului" de Mihail Sturdza. Romania a beneficiat de ocazia de a-si proteja granitele rasaritene si de a-si moderniza fortele armate, fara a se infeuda Germaniei naziste. Pretul era unul singur: acela de a-si apara propriile interese si propria granita de la rasarit in fata tendintelor de expansiune a Sovietelor inspre inima Europei. Atat. In aceste conditii, textul anexei secrete la Pactul Ribbentrop-Molotov (care pe buna dreptate, a fost condamnat, desi acelasi lucru l-ar merita si intelegerea de la Yalta) ar fi aratat cu totul altfel in ceea ce priveste tara noastra.

Numai niste politicieni tradatori ar fi putut da cu piciorul unei asemenea sanse unice, care ar fi schimbat poate intregul destin istoric al Romaniei. Tradarea a avut insa loc, atat atunci cat si mai tarziu, la 23 august 1944, iar cursul istoriei este cel care-l stim. Sa dea Domnul ca slabiciunile si incapacitatea diplomatiei romanesti de azi sa nu aiba consecintele dramatice ale trecutului, si ca vom mai avea candva parte, atunci cand vom fi condusi de oameni mai vrednici, de ceea ce se cheama DREPTATE ISTORICA!

Bogdan Munteanu